Aveti intrebari ? nu ezitati sa ne contactati

  • Seriozitate!
Vezi toate articolele

Stabilirea perioadei fiscale in sensul TVA in cazul efectuarii de achizitii intracomunitare

3 februarie 2013

 A. Pentru contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, precum şi persoanele impozabile nou-înfiinţate în cursul anului calendaristic şi înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care utilizeaza ca perioadă fiscală "trimestrul calendaristic" şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu:
- prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru;
- a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru.
Atenţie! Primele două luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui decont de taxă.
- prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.

Exemplul 1:

Dacă o persoană impozabilă care depune decont de TVA trimestrial efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri a cărei exigibilitate intervine în luna mai 2012, va depune un decont de TVA cumulat pe 2 luni, aprilie şi mai, până pe data de 25 iunie, urmând ca ulterior să depună numai deconturi lunare de TVA.

Exemplul 2:

Dacă o persoană impozabilă care depune decont de TVA trimestrial efectuează prima sa achiziţie intracomunitară în luna iulie 2012, va depune decont de TVA lunar începand cu această primă lună a trimestrului, respectiv luna iulie, pentru care decontul se depune până pe 25 august 2012;

Dacă aceeaşi persoană a efectuat prima sa achiziţie intracomunitară în luna august 2012, va depune un decont de TVA cumulat pe 2 luni, iulie şi august, până pe data de 25 septembrie, urmând ca ulterior să depună numai deconturi lunare de TVA;

Dacă prima achiziţie intracomunitară efectuată de persoana din exemplu a fost realizată în ultima lună a trimestrului, respectiv luna septembrie 2012, până pe data de 25 octombrie 2012 va depune un decont cumulat pe 3 luni, iulie, august şi septembrie, urmând ca ulterior să depună numai deconturi lunare de TVA.

Persoana impozabilă care este obligată să îşi schimbe perioada fiscală trebuie să depună la organele fiscale competente formularul 092 "Declaraţie de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectueaza o achiziţie intracomunitară taxabilă în Romania".
Termen: maximum 5 zile lucratoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziţiei intracomunitare. Temei legal: art. 156¹ alin. (6²) din Codul fiscal
In vederea schimbării perioadei fiscale în vectorul fiscal aceste persoane impozabile depun la organele fiscale competente, si formularul: 010 "Declaraţie de înregistrare fiscală /Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridica"
Temei legal: art. 77 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Contribuabilii care se regasesc in aceasta situatie, adica sunt obligati sa isi schimbe perioada fiscala conform prevederilor anterioare, vor utiliza ca perioada fiscala luna calendaristica atat pentru anul curent, cat si pentru anul urmator, potrivit art. 156 1 din Codul Fiscal.
Daca in cursul anului urmator nu efectueaza nicio achizitie intracomunitara de bunuri, peroana respectiva poate reveni la trimestrul calendaristic drept perioada fiscala. In acest sens, trebuie sa depuna, pana la data de 25 ianuarie inclusiv, declaratia de mentiuni in care sa precizeze cifra de afaceri din anul precedent, obtinuta sau, dupa caz, recalculata.

B. Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, precum şi persoanele impozabile nou-înfiinţate în anul 2012 şi înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care în cursul anului 2012 au utilizat ca perioada fiscală "luna calendaristică" şi care au efectuat achizitii intracomunitare de bunuri în anul 2012, indiferent dacă cifra de afaceri a depăşit sau nu a depăşit plafonul de 100.000 euro, în anul 2012 vor utiliza ca perioada fiscală "luna calendaristica" şi nu au obligaţia depunerii niciunei declaraţii de menţiuni, întrucât nu se modifică datele declarate iniţial în vectorul fiscal.

Articole & Noutati

28 iulie 2022
Impozitare contracte de munca part-time, de la 01.08.2022

Incepând cu data de 01.08.2022, pentru contractele de muncă cu timp parțial, când salariatul realizează venituri dintr-unul sau mai multe contracte de muncă cu timp parțial, iar valoarea salariului cumulat este mai mică decât valoarea unui salariul minim brut intreg, se calculează și se datorează la plată contribuția la asigurările sociale (pensii si sanatate) la […]

Mai multe detalii
2 octombrie 2021
Limita sponsorizari

Daca o firma doreste sa faca un contract de sponsorizare cu un ONG si sa beneficieze de scaderea din impozit a sumei sponsorizate, primul lucru pe care trebuie sa il faca este sa verifice daca acel ONG este inscris in Registrul Entitatilor si unitatilor de cult: https://www.anaf.ro/RegistrulEntitatilorUnitatilorCult/ Pentru microintreprinderi limita este de: 20% din impozitul […]

Mai multe detalii
8 mai 2021
DECLARATIA PRIVIND BENEFICIARUL REAL AL PERSOANEI JURIDICE

Informare pe scurt: S-a introdus o noua obligativitate legala PENTRU ADMINISTRATORUL/ASOCIATII societatilor comerciale – si anume: depunerea DECLARATIEI PRIVIND BENEFICIARUL REAL AL PERSOANEI JURIDICE. Aceasta declaratie trebuie depusa in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare. Declaratia resprectiva se completeaza si se depune la ONRC insotita de o cerere. Amenda pentru nedepunerea in […]

Mai multe detalii

CONTABILITATE LA #SUPERLATIV

ACCES CONSULT CONTAB SRL
Str. Constantin Radulescu Motru nr 23, bloc 35, Scara 2, etaj 4, ap 52, interfon 52, sector 4, Bucuresti
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram