Daca un ONG ( asociatie/fundatie) este inregistrat cu activitate economica si are obligatia depunerii declaratiei 101 privind impozitul pe profit, termenul prevazut in Codul Fiscal este 25/02/2013
Pentru ce venituri datorează ONG-urile impozit pe profit?
Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, pentru veniturile de natură economică.
Dacă însă asociațiile non-profit obțin venituri de natură economică, există totusi o limită maximă a acestora pentru care NU datorează impozit pe profit.
Limita o reprezintă suma cea mai mică dintre echivalentul a 15000 EUR calculați la cursul de la finele exercițiului financiar și 10% din totalul veniturilor scutite obținute de asociații. Organizatiile non-profit datoreaza impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor economice.
Cursul utilizat de organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale pentru calculul veniturillor din activităţi economice scutite de la plata impozitului pe profit - calculul echivalentului în lei a 15.000 euro - se determină prin utilizarea cursului mediu de schimb valutar comunicat de BNR pentru anul fiscal respectiv (pentru anul 2012 cursul mediu anual a fost de 4,4560 lei/euro).
Veniturile economice sunt acele venituri ce nu sunt scutite conform art.15 alineatul 2 din Codul fiscal (cotizatiile si taxele de inscriere ale membrilor, contributiile banesti sau in natura ale membrilor si simpatizantiilor, taxele de inregistrare stabilite potrivit legislatiei in vigoare, veniturile obtinute din vize, taxe si penalizari sportive sau din participarea la competitii si demonstratii sportive, donatiile si banii sau bunurile obtinute prin sponsorizare, etc)